Top 10 cele mai spectaculoase evadări peste Zidul Berlinului. De la trenul deviat, la balonul cu aer cald

Timp de 28 de ani, Germania de Est, controlată de comuniști, a fost separată de enclava capitalistă a Berlinului de Vest printr-o barieră de beton, sârmă ghimpată și paznici înarmați până în dinți.

Primele baricadele a ceea ce avea să devină Zidul Berlinului au apărut în august 1961, după ce numărul de est-germani care părăseau Republica Democrată Germania (RDG) prin Berlinul de Vest a ajuns la niveluri record. Pentru următoarele trei decenii, bariera a divizat familii și cartiere care odată erau în același oraș.

Pe 9 noiembrie 1989, zidul a fost doborât aproape la fel de repede cum a apărut. Atunci când un funcționar est-german a anunțat deschiderea frontierei, mii de est-germani euforici s-au îndreptat către zid și au început să îl dărâme bucată cu bucată. Profesorul universitar britanic Timothy Garton Ash a descris scena ca fiind „cea mai mare petrecere în stradă din istoria lumii.”

Zidul a fost o barieră letală în cele trei decenii cât a existat. Polițiștii de frontieră aveau ordine stricte: „Nu ezitați să folosiți arma chiar și atunci când femei și copii încalcă frontiera”, potrivit unui document al serviciilor secrete est germane din 1973. Cel puțin 138 de oameni au murit încercând să treacă granița din Germania de Est în cea de Vest.

Nu se cunoaște exact cât de mulți oameni au ajuns în partea de vest, trecând peste zidul Berlinului. Unele estimări susțin că 5.000 de est-germani au ajuns în Berlinul de Vest, trecând de Zid. Bărbați, femei și copii s-au strecurat prin punctele de control, ascunși în vehicule și trecând prin tunele construite sub beton.

Pentru a celebra 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Business Insider a selectat 10 dintre modalitățile cele mai curajoase prin care oamenii și-au riscat viața și au reușit să treacă din Germania de est în cea de vest.

1. Devierea unui tren

La patru luni de la ridicarea Zidului Berlinului, un tânăr inginer de cale ferată din Berlinul de Est a identificat o breșă în barieră. Harry Deterling a descoperit o cale ferată dezafectată, care încă ducea dintr-o suburbie a Berlinului de Est în Berlinul de Vest. Pe 5 decembrie 1961, Deterling și-a urcat familia și prietenii în trenul pe care îl conducea și a accelerat la maximum spre Berlinul de Vest, lăsând în urmă polițiștii de frontieră terifiați. Odată ajunși de cealaltă parte a graniței, unul dintre pasageri a sunat la poliția din Berlinul de Vest pentru a informa: „Tocmai am evadat, cu un tren.” Germania de Est a blocat linia de cale ferată a doua zi după incident.

Foto captura businessinsider.com

2. Într-un tanc furat

În aprilie 1963 Wolfgang Engels, un soldat german, a furat un tanc est german și a intrat cu el în zidul de beton, strigând: „Plec de aici în Vest, mai vrea să vină cineva?”. Vehiculul nu a străpuns zidul, iar tânărul a încercat să escaladeze peretele, dar s-a blocat în sârma ghimpată și a fost împușcat de două ori de grănicerii est germani. Într-un final, câțiva vest germani, aflați la un bar din apropiere, l-au salvat pe tânărul soldat aflat din sârma ghimpată. Ulterior, Engels a descris momentul în care și-a recăpătat cunoștința : „Când am întors capul, am văzut toate tipurile vest germane de lichior pe un raft și mi-am dat seama că reușisem să trec de zidul Berlinului”.

3. Într-o mașină decapotabilă

Dragostea a fost cea care l-a determinat pe un austriac să recurgă la o metodă inedită de a trece în Berlinul de Vest. În timp ce lucra în Berlinul de Est, Heinz Meixner s-a îngrăgostit și a dorit să se căsătorească cu Margarete Thurau, din RDG, dar autoritatile i-au refuzat tinerei permisiunea de a se căsători cu el în țara ei de origine. Așa că Meixner a închiriat o decapotabilă, i-a îndepărtat parbrizul, i-a scos aer din pneuri pentru ca vehiculul să fi aibă o cât mai mică înălțime și, împreună cu iubita sa și mama acesteia ascunse în spate, Meixner a trecut cu mașina pe la postul de frontieră numit Checkpoint Charlie. Când Meixner a ajuns la punctul de control, el s-a aplecat și a trecut pe sub barieră în Berlinul de Vest.

4. Înot

În 1966, Hartmut Richter, în vârstă de 18 de ani, a înotat timp de patru ore peste Canalul Teltow pentru a trece din Germania de Est în Berlinul de Vest. „O lebădă m-a atacat, câinii lătrau, a trebuit să bag capul în apă pentru a mă feri de grăniceri. Aveam hipotermie și eram epuizat atunci când am ajuns în sfârșit și am ieșit pe mal”, a povestit Richter mai târziu pentru Agence France Presse. Câțiva ani mai târziu Richter s-a întors în Germania de Est și a început să îi treacă granița pe prietenii săi, ascunși în portbagajul mașinii. Mai mult de 30 de persoane au scăpat din Germania de Est cu ajutorul lui. În 1976 a fost prins și condamnat la 15 ani de închisoare. După patru ani de închisoare a fost eliberat cu ajutorul autorităților din Germania de Vest.

5. Pe o saltea pneumatică

Ingo Bethke era obișnuit cu malurile râului Elba, la nord de Berlin, pentru că lucra ca polițist de frontieră în Germania de Est. Atunci când a decis să fugă din Berlinul de Est, în 1975, Bethke a revenit la râu cu un prieten și o saltea pneumatică. Mai întâi cei doi au avut de trecut printr-un gard de metal și să traverseze un teren minat. Vâslind în tăcere, tinerii au trecut pe saltea în Germania de Vest.

6. Peste zid

Familia lui Ingo Bethke a intrat în vizorul autorităților est-germane după dezertarea lui. Fratele său, Holger, a decis în cele din urmă să-l urmeze și a pus la punct o evadare îndrăzneață. Holger s-a instruit în domeniul tirului cu arcul, a găsit o clădire înaltă, cu vederea spre Berlinul de Vest. În mai 1983, el s-a strecurat în podul clădirii, a împușcat un cablu de sârmă peste zid, folosind un arc și săgeți. Ingo aștepta pe partea cealaltă. Cu un scripete de metal, Holger a reușit să treacă peste zid și s-a alăturat fratelui său în Berlinul de Vest.

7. În false avioane sovietice

Doi frați au pus la cale un plan îndrăzneț cu scopul de a-l aduce în Vest pe cel de-al treilea lor frate, Egbert. Ei au învățat să piloteze și au pictat două avioane ultraușoare, cu stele roșii de tip sovietic. În luna mai 1989 totul au fost gata. Îmbrăcați în uniforme militare au zburat cu avioanele peste zid în Berlinul de Est, de unde l-au luat pe fratele lor Egbert și s-au întors înapoi în Vest. Frații fuseseră separați în urmă cu un deceniu.

8. Într-un balon cu aer cald

Mecanicul de aeronave Hans Peter Strelczyk s-a inspirat pentru evadarea sa dintr-un program de televiziune est-german despre baloanele cu aer cald. Împreună cu prietenul său Gunter Wetzel, el a construit un balon cu aer cald pentru a transporta ambele familii în vest.
După o primă încercare eșuată, cele două familii în cele din urmă au trecut peste zid, pe 16 septembrie 1979, aterizând după 30 de minute de zbor într-un tufiș de mure pe pământul Germaniei de Vest.

Foto captura Business Insider

9. Pe o sârmă

Trapezistului Horst Klein îi era interzis să performeze în Germania de Est din cauza convingerilor sale anti-comuniste. Astfel, el și-a folosit abilitățile sale de echilibrist să fugă în Berlinul de Vest. În decembrie 1962, Klein s-a urcat pe un stâlp de energie electrică în apropierea Zidului Berlinului și a trecut pe deasupra patrulelor de pază, pe un cablu dezafectat. Pentru că mâinile i-au amorțit de frig, a căzut și și-a rupt ambele brațe, dar el a aterizat în interiorul Berlinul de Vest.

10. Prin tunel

Câteva sute de est-germani au scăpat din Germania de Est printr-o rețea secretă de tunele pe sub Zidul Berlinului. În 1962, mai mulți est germani în vârstă au reușit să treacă în Berlinul de Vest prin ceea ce avea să se numească mai târziu „Senior Citizens Tunnel” (Tunelul seniorilor). În 1964, un număr de 57 de persoane au scăpat printr-un alt tunel, care a devenit cunoscut sub numele de „Tunelul 57.” Aceasta a fost cea mai mare evadare în masă din istoria Zidului Berlinului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?